Studiu: La nivel global, aproape jumătate dintre companii au resimțit efectele schimbărilor climatice, în 2022

Grafică articol studiu ref. statistică globală business schimbări climatice

Trei sferturi dintre companii au crescut, în anul 2022, investițiile în sustenabilitate, iar 20% dintre acestea spun că resursele alocate au fost semnificativ mai mari decât în anii precedenți, în ciuda incertitudinilor economice și a creșterii costurilor operaționale, potrivit studiului DeloitteCxO Sustainability Report 2023. Conform rezultatelor acestei cercetări, schimbările climatice se află în top trei priorități pe agenda echipelor de conducere ale companiilor, la mică distanță după contextul economic și înaintea unor arii precum inovația, atragerea talentelor, problemele din lanțul de aprovizionare sau tensiunile geopolitice, mai arată studiul. „Cele mai multe organizații au resimțit efectele schimbărilor climatice în 2022, în special în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare și accesibilitatea resurselor (46%), unele modificări în obiceiurile de consum ale clienților (45%), reglementările în domeniul ESG – Environment, Social, Governance (42%) și daunele provocate de fenomenele meteorologice extreme (41%), iar 61% dintre executivi sunt de părere că schimbările climatice vor influența semnificativ strategiile și operațiunile companiilor în următorii trei ani”, se specifică în comunicatul dat publicității de Deloitte. Conform aceluiași document, printre modificările implementate de organizații în activitatea cotidiană pentru a combate efectele schimbărilor climatice se numără folosirea materialelor mai sustenabile (59%), folosirea mai eficientă a energiei (59%), organizarea de cursuri pentru angajați pe tema schimbărilor climatice (50%), reducerea deplasărilor de serviciu (50%), precum și dezvoltarea de produse și servicii cu efecte reduse asupra mediului (49%).

Asigurarea unui echilibru între aspectele legate de mediu, coeziune socială și creștere economică, reducerea impactului asupra mediului cât mai mult posibil, atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, biodiversitatea, reziliența la dezastre, prevenirea și gestionarea riscurilor sunt câteva dintre temele orizontale vizate în cadrul Proiectului ACCES – facilitarea accesului către profesiile contabile prin crearea unui sistem funcțional de stagii de practică – Pilonul I, POCU/626/6/13/133224, derulat de CECCAR, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.  Publicul-țintă al proiectului este informat constant asupra tuturor acestor subiecte stringente ale vieții cotidiene pentru a conștientiza necesitatea adoptării de măsuri eficiente pentru limitarea schimbărilor climatice și protejarea planetei noastre, pentru a contribui la o lume mai bună și mai sănătoasă atât pentru noi, cât mai ales pentru generațiile care vor urma. Proiectul susține tranziția studenților de la educație la piața muncii, oferindu-le oportunitatea de a urma stagii de practică la firme ce activează în domeniul financiar-contabil. Prin practică la aceste firme studenții implicați în proiect învață cum pot sprijini, ca viitori profesioniști contabili, acțiunile de combatere a efectelor schimbărilor climatice. Practica derulată prin proiect este doar un prim pas către profesia contabilă, ce susține, prin abilitățile și expertiza specifică, tranziția către o economie circulară, cu efecte minime asupra mediului înconjurător.

Detalii despre proiect sunt disponibile pe acces-p1.ceccar.ro.