CECCAR – furnizor de formare profesională în domeniul financiar-contabil – dezvoltă permanent atât programe de educație inițială – pentru cei care se pregătesc să devină experți contabili și contabili autorizați, precum și programe de dezvoltare profesională continuă pentru membrii săi;
În vederea asigurării dezvoltării profesionale continue, CECCAR a emis și aplicat Programul Național de Dezvoltare continuă (PNDC), elaborat în baza standardului de educație internațională IES nr. 7, emis de IFAC. Ca membru al IFAC, CECCAR gestionează la nivel național profesiile de expert contabil și contabil autorizat. Potrivit legii, CECCAR este autoritate competentă în ceea ce privește recunoașterea calificărilor profesionale interne și internaționale pentru profesiile de expert contabil și contabil autorizat, livrând programe de formare profesională în domeniul contabil (și nu numai ) de peste 15 ani;
Fiind entitatea care reglementează accesul în corpul profesional și practicarea profesiilor contabile, CECCAR se implică activ, alături de mediul universitar din domeniul economic, în corelarea programei școlare și a planului de învățământ pentru pregătirea universitară cu etapele de instruire teoretică și accesul în stagiile de pregătire practică profesională, astfel încât, pe lângă crearea unui context educațional adecvat, să se scurteze, practic, timpul necesar validării în profesia contabilă prin demararea accesului și a stagiilor încă din perioada studenției;

Organismul profesional își dezvoltă permanent relații de colaborare cu instituțiile și autoritățile de reglementare, astfel încât să contribuie la dezvoltarea economiei naționale, în interes public;
CECCAR deține protocoale cu mai multe universități și un portofoliu de lectori/tutori de înaltă expertiză, având la activ sute de ore de tutoring și formare teoretică și practică;
CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial – IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation);
Membri ai CECCAR activează în structurile de conducere ale unor organizații relevante la nivel european și mondial, în domeniul contabil-fiscal, organizații care au drept scop promovarea profesiei contabile;
CECCAR utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.acces-p1.ceccar.ro. Vă aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC (”Directiva E-Privacy”) și de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a accestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (”Regulamentul GDPR”).OkMai multe detalii