Parlamentul României a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă privind modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Actul normativ are ca scop introducerea educației financiare și juridice, pe lângă cea antreprenorială, în învățământul preuniversitar, începând cu anul școlar viitor. În ceea ce privește educația financiară, inițiatorii au motivat propunerea prin faptul că „orice elev trebuie să cunoască, la finalul celor 12 clase, care este diferența dintre un activ și un pasiv, cum funcționează creditele (creditul ipotecar, creditul de nevoi personale, leasingul), care este diferența dintre un card de credit și unul de debit, ce înseamnă un IFN și cum funcționează creditele acordate pe termen scurt. De asemenea, elevii ar trebui să cunoască care este importanța economisirii, alături de câteva elemente de bază cu privire la modul în care se poate investi pe bursă”. De asemenea, Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat un amendament referitor la dobândirea competențelor juridice și etice, alături de cele financiare și antreprenoriale, deoarece reprezintă „un prim pas către stabilirea unei perspective solide a tânărului privind rolul, responsabilitățile și capacitățile acestuia de a iniția și dezvolta o afacere. Nu este suficient ca tinerii să dobândească competențe antreprenoriale, să știe cum să administreze o afacere din punct de vedere financiar, este nevoie să înțeleagă și să integreze și comportamente responsabile din punct de vedere juridic. În anul 2018, într-un studiu lansat privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, Comisia Europeană califică cunoștințele juridice ca necesare încă din primii ani de studiu”, au argumentat inițiatorii amendamentului.
Astfel, potrivit actului normativ adoptat de Parlament, a fost completat articolul 68 alineatul (1) din Legea educației naționale, care va avea următorul cuprins:
Curriculumul național pentru învățământul primar și gimnazial se axează pe 8 domenii de competențe-cheie care determină profilul de formare a elevului:
- a) competențe de comunicare în limba română și în limba maternă, în cazul minorităților naționale;
- b) competențe de comunicare în limbi străine;
- c) competențe de bază de matematică, științe și tehnologie;
- d) competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere;
- e) competențe sociale și civice;
- f) competențe antreprenoriale, financiare și juridice;
- g) competențe de sensibilizare și de expresie culturală;
- h) competența de a învăța să înveți.
De asemenea, ca urmare a completării articolului 344 alineatul (1) litera c din Legea educației naționale, între atribuțiile centrelor comunitare de învățare permanentă la nivel local se numără oferirea de servicii educaționale pentru copii, tineri și adulți inclusiv prin programe de educație antreprenorială, financiară și juridică.
Propunerea legislativă votată de Parlament se va trimite Președintelui României, în vederea promulgării. După promulgare, actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial.
CECCAR pregătește noi generații de profesioniști în domeniul economic
Pregătirea noilor generații de profesioniști în domeniul economic este misiune a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), iar proiectul pe care organismul profesional îl derulează în prezent contribuie la acest lucru. Acces la carieră de succes – Pilonul I, proiect confinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, vine în sprijinul studenților înscriși la studii în științe economice prin stagii de practică în cadrul unor cabinete și societăți autorizate să desfășoare servicii în domeniul financiar-contabil. Facilitarea accesului studenților la piața muncii reprezintă obiectivul acestui proiect care cuprinde, pe lângă stagiile de practică, și o serie de activități dedicate dezvoltării competențelor noilor generații.
În consonanță cu decizia Parlamentului de a introduce noi programe de educație în programa școlară care să contribuie la pregătirea tinerilor, proiectul amintit îi așteaptă pe cei mai mari – pe studenți – cu cursuri de competențe antreprenoriale, cu webinarii dedicate unor teme precum managementul timpului, pregătirea CV-ului și a interviului de angajare.
În ceea ce privește dobândirea de competențe etice, proiectul derulat de CECCAR le oferă studenților șansa de a descoperi o profesie adaptată cerințelor prezentului și pregătită pentru viitor: profesia contabilă, pentru care etica este o caracteristică definitorie. Alegând să facă practică prin intermediul proiectului Acces la carieră de succes – Pilonul I, studenții se familiarizează cu profesia contabilă, au șansa să învețe chiar de la profesioniști ce presupune un job în acest domeniu, iar poate cel mai important aspect este că aceștia vor învăța cum să aplice în practică teoria învățată în facultate.
Totodată, proiectul derulat de CECCAR oferă studenților oportunitatea de a deveni angajați încă din timpul anilor de studii. Încurajăm angajatorii să caute noi talente printre studenți și să investească în dezvoltarea profesională și personală a acestora, pregătindu-i pentru a deveni și ei, la rândul lor, profesioniști contabili.
Așa cum am mai amintit, în curând CECCAR va lansa și o platformă de intermediere a locurilor de muncă, în cadrul proiectului confinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Platforma va reprezenta o punte de legătură între angajatorii din domeniul financiar-contabil și cei care își caută un loc de muncă, studenții având astfel, la dispoziție, numeroase joburi potrivite nivelului lor de studii la care vor putea aplica.
Mai multe informații despre proiect și despre condițiile de eligibilitate pentru înscriere sunt disponibile pe www.acces-p1.ceccar.ro.